Mofturi la o delicioasa crema de ciocolata

tort de clatite

Cum ar fi sa-i oferi unui chocoholic o crema de ciocolata extraordinara, iar el sa te refuze? E ca si cum calul ar renunta la… ovaz, iar vulpea ar fi sigura ca strugurii sunt acri. Cand am primit refuzul acesta, am fost nedumerita si debusolata.

Povestea a inceput cand am organizat o masa de ziua mea, iar Ioana a pregatit cea mai buna crema de ciocolata pe care am mancat-o vreodata. Foarte incantata, i-am dus si sotului meu (care cu greu se abtine sa nu manance o ciocolata intreaga, in cateva clipe). O asez pe masa, eu fiind plina de entuziasm, si nu-mi ia mult sa vad ca el ezita. Incepe dialogul. Eu intreb de ce nu mananca, el imi spune ca se teme sa nu fie dezamagit. Doar crema de ciocolata e ca un fel de regina a deserturilor :). Incep sa devin agitata, iar situatia e cumva ciudata: de obicei, ma lupt cu el sa nu manance ciocolata, iar acum sunt suparata ca nu mananca. Nici eu nu prea inteleg ce se intampla.

Bun, ma resemnez. Dar mintea imi lucreaza in continuare: ce sa fac cu crema ca sa o pun in valoare si sa pacalesc “inamicul”, convingandu-l ca e extraordinara? Caut ceva simplu, care sa nu implice cuptor (cine vrea vara sa faca si mai cald in casa?).

Am revelatia: tort de clatite! N-am facut si n-am mancat vreodata, dar nici nu mai am rabdare sa caut vreo reteta. Pur si simplu ma apuc sa fac clatite (tot dupa reteta Ioanei).

tort

Sotul meu e prin preajma, dar nu avem schimb de replici (adica, ce mi-a venit sa fac clatite?). Termin tot aluatul si ma apuc, tacticos, sa ung cu crema de ciocolata fiecare clatita si sa o presar cu migdale macinate.

Curiozitatea il impinge sa se apropie, incet-incet, pentru a vedea ce se intampla, si spune:
– Astea nu sunt clatite, e tort!
– Da, e tort.
Se termina dialogul abrupt. Eu imi vad de treaba. Operatiunea a fost deconspirata. Va manca sau nu?

Tortuletul e gata, dar e destul de tarziu. Il intreb totusi daca vrea sa guste putin sau mancam a doua zi. Imi spune ca maine e mai bine.
Atunci, obosita, ma asez la masa si incep sa mananc tacticoasa o bucatita de clatita (de la ultima, care imi iesise urata pentru ca nu avusesem aluat suficient), unsa, bineinteles, cu ciocolata. Ma aude si se uita la mine contrariat (ii citeam pe fata: “Ce faci? Mananci singura tortul?”). Il intreb daca vrea sa guste si el si, intr-un final, aproba (ma mir putin). Ei bine, dupa prima inghititura exclama: “E opera de arta! Recunosc mana Ioanei!”. Sunt intrigata si amuzata, in acelasi timp. Doar era din aceeasi ciocolata pe care o respinsese, initial.

A doua zi, tortuletul a mers de minune cu inghetata de vanilie, intrecand toate asteptarile!
Nu pot da, deocamdata, reteta de crema de ciocolata, pana nu o incerc chiar eu.


Share/Bookmark


Author: Elena Ceciu, Food Psychology Coach

Share This Post On
468 ad

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

logo mananc-inteligent

Daca iti plac vestile bune si noutatile

Buna! Sunt Elena Ceciu, Coach in Psihologia Comportamentului Alimentar. 

Inscrie-te la Newsletter pentru a primi idei de retete si informatii de ultima ora din psihologie si nutritie.
Pentru inceput, vreau sa iti ofer gratuit un indrumar pentru schimbare, in format PDF. 

Unde sa iti trimit indrumarul?

 

Iti multumesc pentru inscriere!