Mancare de melci – nu citi daca stai prost cu inima!

Azi mi-am adus aminte de copilarie. Nu mi-am vizitat scoala, nu m-am intalnit cu doamna invatatoare si nici n-am dat peste vreo papusa uitata pe la mama prin casa. Ci am mancat melci! Da, aceasta este una dintre mancarurile care-mi aduc aminte de zilele cand alergam la bunica in gradina sau ma jucam cu vecinul de-a facutul mancarii (stiam eu ce stiam de-atunci!) – taiam radacinoase si verdeturi si le aruncam intr-o cratita cu apa rece…

Dar sa revin la melci. Imi place tare mult aceasta carne usoara, fara pic de grasimi, care nu seamana cu nimic cunoscut. Pacat ca la noi, in Romania, este atat de rara (nu am ajuns niciodata la o… ferma de melci). Acesta nu este singurul regret legat de mancarea de melci: de exemplu, nu am reusit sa-l conving pe sotul meu sa guste (desi poate ca e mai bine, fiindca s-ar putea sa-i placa si sa nu mai am ce manca :)); apoi modalitatea de preparare imi da fiori: oare melcii sufera cand sunt aruncati in apa clocotita?

 

Mancare de melci

Pentru cei care au citit pana aici, merita sa afle si reteta dupa care a fost preparata aceasta mancare: melcii se spala si apoi se pun, de vii, in apa clocotita. Se scot din cochilii si in acest moment se si curata. Apoi se freaca bine cu sare si se spala in multe-multe ape. Se fierb. Mai departe, pot fi gatiti sau pusi la congelator pentru a fi preparati mai tarziu. Se calesc putin cativa catei de usturoi, se adauga bulion sau rosii si, cand acestea sunt gata, se arunca si melcii fierti in cratita. Se asezoneaza, se pun si mirodenii (eu am mancat cu coriandru si au fost foarte buni). Se amesteca putin, iar la sfarsit se poate pune si patrunjel. Nu e nici placut si nici rapid sa faci mancare de melci, dar merita!

Aaa, era sa uit. Am aflat ca prima carne pe care am mancat-o in viata mea nu a fost alta decat cea de melci… opt melci. Mama imi spune acum ca mi-a placut foarte mult, desi eram o mofturoasa si nu mancam mai nimic.

Author: Elena Ceciu, Food Psychology Coach

Share This Post On
468 ad

12 comentarii

  1. Ce tare, n-am mancat niciodata melci, nu cred ca m-as incumeta sa-i prepar pe cont propriu, dar la restaurant chiar as comanda o portie 🙂

  2. Am noroc ca voi primi de la mama niste melci congelati (care au fost curatati, fierti etc.); abia astept sa incerc o reteta frantuzeasca 🙂

  3. n-am mancat nici odata! as vrea sa incerc!

  4. am adunat un kg ieri si osa-i prepar,am citit undeva c ase lasa o saptamana fara hrana sa isi curerte sist digestiv,eadevarat?

  5. @paula: da, asa am auzit si eu. In plus, dupa ce melcii sunt opariti cu apa si sare, se scot din cochilii indepartandu-se partea neagra (intestinele). Si am mai dat de o informatie, nu stiu cat de adavarata e. Pana acum nu am tinut cont de ea. Cica melcii stransi din natura, nu cei din ferme, mananca ciuperci otravite si nu patesc nimic. Insa oamenii care ii mananca pot avea probleme.

  6. oare voi ce simiti daca sunteti bagati de vii in apa clocotita???

  7. Eu spun ca acea fiinta nu este facuta pt a fi mancata, nu cred ca Dumnezeu a lasat sa fie asa.

  8. Nu am mincat dar imi pare rau si cind ii calc.Dupamine nar trebui sa-i omorim mare pacat nu-iinteleg pe cei din stainatate cum pot fi asa cruzi.

  9. @Sipos Stefan: E minunat daca reusiti sa nu mancati carne. Eu am renuntat la carnea de pui, porc, oaie, vita, de aproape un an. Insa mai mananc peste.

  10. în apa clocotită se pune puţin oţet; şi cică e ok să ţii melcii 2-3 zile la întuneric (între recoltare şi preparare) să-şi facă „nevoile” 😀 eu n-am avut niciodată răbdare 😀

  11. Vreau sa gatesc prima mea mancare de melci. Am cautat pe mai multe site-uri modalitati de curatare inainte de preparare. vreau o modalitate in care sa nu fiu nevoita sa frec la ei de imi sar capacele. Credeti ca m-ati putea indruma?

  12. Va pot spune doar ce am vazut la bunica si la mama, cand eram mica. Am scris si in articol. Nu e atat de dificil de spalat, dupa parerea mea, ci de scos din cochilie si de curatat de intestine. Adica, dupa ce i-ati oparit, cu un carlig trebuie scosi din cochilie si trebuie indepartata si ”vena” aceia care se vede pe o parte.
    Apoi se curata in 2-3 ape. Da, e neplacut, o sa vi se inmoaie mainile de la mucusul melcilor.

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

logo mananc-inteligent

Daca iti plac vestile bune si noutatile

Buna! Sunt Elena Ceciu, Coach in Psihologia Comportamentului Alimentar. 

Inscrie-te la Newsletter pentru a primi idei de retete si informatii de ultima ora din psihologie si nutritie.
Pentru inceput, vreau sa iti ofer gratuit un indrumar pentru schimbare, in format PDF. 

Unde sa iti trimit indrumarul?

 

Iti multumesc pentru inscriere!