Inghetata de mango si mure, pentru un weekend dulce si racoros

inghetata de mango si mure

Ne pregatim de weekend, nu? Ignoram gandul ca o inghetata are mai multe calorii (mai reducem si noi din cantitatea de zahar trecuta la ingrediente, asa, ca sa ne simtim bine) si ne oferim un moment de rasfat (eu sigur il merit – mai sunt si plina de modestie –, dar voi?). Si ca sa fim si mai linistiti, alegem o inghetata cu multe fructe.

Am pus demult ochii pe o reteta din Good Food, insa abia acum mi-au iesit in cale niste conserve de mango, de care aveam nevoie. Le-am gasit intr-un magazin Real din Constanta.

Pe langa 2 conserve de mango mai ai nevoie de: 400g de mure, 250g de zahar pudra (asta scrie in reteta, nu trebuie sa respecti; pana la urma trebuie sa simtim aroma fructelor), sucul de la 4 lime, 400ml smantana pentru frisca si cativa biscuiti crocanti de presarat pe deasupra (eu am folosit amaretti).

Inainte sa te apuci de treaba, trebuie sa verifici prin camara daca ai cel putin trei vase care pot fi puse la congelator si, evident, sa-ti incapa acolo, in acelasi timp. Altfel, o sa te stresezi, o sa te apuce nervii si n-o sa-ti mai iasa inghetata gustoasa (asta, in cazul in care reusesti totusi sa o bagi la congelator). Vestea buna e ca nu trebuie sa ai aparat de facut inghetata.

Inghetata asta are, de fapt, trei straruri care se intrepatrund si se dau la congelator inainte de a se amesteca.
1) asezi murele cu 4 linguri de zahar si putina apa intr-o cratita; le tii pe foc pana se inmoaie; daca nu-ti plac semintele lor, le dai prin sita; le lasi la racit, apoi le dai la congelator; le amesteci din cand in cand, pana au o textura moale, dar ai grija sa nu uiti de ele, ca ingheata si nu mai poti sa le combini cu restul straturilor; iar daca nu le amesteci, o sa rontai la final ace de gheata;
2) amesteci mango cu 75ml din sucul din conserva si 2 linguri de zahar si il dai si pe el la congelator, la fel ca pe mure;
3) adauga restul de zahar peste sucul de lime; bate smantana cu 3 linguri de sirop de mango pana cand ramane pe lingura, apoi adauga sucul de lime; da la congelator pana ingheata partial.

Tapeteaza un castron de Jena sau ceva care sa mearga la congelator (eu mi-am inaugurat vasele pudding basin de la Kitchen Shop) cu folie alimentara, amesteca fiecare compozitie din cele 3 boluri si apoi toarna-le in castronul cu folie. Aici iti poti lasa creativitatea sa intre in actiune (poti alterna strarurile dupa bunul plac). Lasa la congelator pana ingheata.
Cand vrei sa servesti, muta castronul in frigider cu o jumatate de ora inainte. O sa scoti inghetata mai usor din castron si o sa fie si putin topita, suficient de cremoasa pentru a fi servita. Eu am presarat deasupra biscuiti amaretti zdrobiti.


Share/Bookmark


Author: Elena Ceciu, Food Psychology Coach

Share This Post On
468 ad

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

logo mananc-inteligent

Daca iti plac vestile bune si noutatile

Buna! Sunt Elena Ceciu, Coach in Psihologia Comportamentului Alimentar. 

Inscrie-te la Newsletter pentru a primi idei de retete si informatii de ultima ora din psihologie si nutritie.
Pentru inceput, vreau sa iti ofer gratuit un indrumar pentru schimbare, in format PDF. 

Unde sa iti trimit indrumarul?

 

Iti multumesc pentru inscriere!