Ieri am luat lectii de panna cotta

Nu ca ar fi o reteta grea. Dimpotriva! Cine face panna cotta probabil se intreaba acum cu un zambet in coltul gurii ce-am patit de-mi trebuie lectii pentru un desert atat de simplu. Insa este tare confortabil sa primesti informatii mura-n gura.

Ieri am luat lectii de panna cotta
Asa ca ieri am invatat de la Mazi cum sa fac panna cotta – dupa o serie de intrebari stupide (“smantana se pune pe foc impreuna cu laptele?”, de exemplu), totul a devenit foarte clar in minte.

Mai incercasem in primavara asta, dar atunci fusesem putin creativa si rezultatul nu a fost cel dorit de mine. Am pus atunci in compozitie suc de portocale – acesta s-a dus la fund si panna cotta mea a iesit in doua culori: alb-galbui. Nu arata rau, doar ca partea cu sucul de portocale mi s-a parut cam… gelatinoasa.

Desi venisem cu gandul sa fac panna cotta cu fructele de padure din congelator, am avut marea surpriza sa aflu ca au iesit primele capsuni din gradina (de cand le astept!). Asa ca am inlocuit imediat fructele de padure cu capsunile tocmai culese de cateva ore. Si am pus peste panna cotta cat de de mult sirop de capsuni am putut!

Partea si mai frumoasa a acestui desert este ca poate fi facut in nenumarate feluri. Trebuie neaparat sa incerc reteta de panna cotta cu cafea a Marthei Stewart sau o panna cotta aromata cu ceai verde dupa reteta lui Jamie Oliver. Dar cel mai mult ma tenteaza in acest moment sa incerc o panna cotta aromata cu cardamom. Vine si randul ei cat de repede!

Author: Elena Ceciu, Food Psychology Coach

Share This Post On
468 ad

2 comentarii

  1. Mmmm… pare asa buna! Si totusi, care e reteta?
    Iar intrebarile acelea stupide nu-s deloc stupide, ele fac diferenta intre un rezultat asa-si-asa sau o prajitura/mancare delicioasa 🙂

  2. Ai nevoie de cantitati egale de lapte si smantana grasa, pentru frisca (in jur de 33% grasime).
    Eu, pentru 2 portii, am folosit o cutie de 200ml de smantana si 200 ml de lapte. Am pus o cana mica de lapte (din cei 200ml) cu aproape un plic de 10g de gelatina fin maruntita. Restul de lapte cu smantana le-am pus pe foc. Tot acum este momentul sa pui si semintele de la o pastaie de vanilie (n-am avut; am folosit extract de vanilie facut de mine). Cand incepe sa fiarba, se opreste focul si se lasa compozitia sa se raceasca putin. Apoi se pune gelatina (care a absorbit intre timp laptele) peste amestecul de lapte si smantana, se amesteca bine si se pune in forme. Cand s-a racit, se pune la frigider cateva ore. Dupa ce s-a inchegat, se rastoarna pe un platou/farfurii (se pun formele in putina apa calda). Sper ca nu am denaturat in niciun fel reteta lui Mazi 🙂

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

logo mananc-inteligent

Daca iti plac vestile bune si noutatile

Buna! Sunt Elena Ceciu, Coach in Psihologia Comportamentului Alimentar. 

Inscrie-te la Newsletter pentru a primi idei de retete si informatii de ultima ora din psihologie si nutritie.
Pentru inceput, vreau sa iti ofer gratuit un indrumar pentru schimbare, in format PDF. 

Unde sa iti trimit indrumarul?

 

Iti multumesc pentru inscriere!