Cumva am avut si putin noroc: pensiunea pe care am ales-o era la 20 de metri de restaurantul pe care il descoperisem pe acelasi blog. De cum m-am apropiat de local, am vazut primul semn ca lucrurile s-ar putea sa fie pe placul meu: erau destul de multe masini in parcare (deci, clienti!). Restaurantul se afla in fostul sediu al Muzeului de Stiinte ale Naturii “Ion Borcea”, o cladire impunatoare, renovata de curand.
Am intrat putin cu teama pentru ca intelesesem ca la parter (partea de nefumatori) avea mult alb si ca ar semana cu o cantina. Nicidecum! Desi minimaliste, decoratiunile au bun-gust si creeaza o atmosfera calda, fara sa te faca sa te simti ca ai fi intr-un restaurant in care trebuie sa intri in rochie de seara, daca vrei sa te simti confortabil.
Atmosfera m-a facut sa ma relaxez si sa… traiesc clipa (etajul este si mai dragut decat parterul, e la mansarda, asa cum imi place mie, insa, din nefericire pentru mine, este pentru fumatori – uneori se pare ca e bine sa ai vicii!).
Sa trecem, in sfarsit, la partea cea mai savuroasa a povestii. Am deschis meniul din care nu a fost foarte simplu de ales: sa fie paste, sa fie feluri diferite cu carne, sa fie si o supa cu ceapa? Nu mai zic de deserturi!
Te-ai prins ca restaurantul este cu specific italian, nu? Si, dintr-odata, am avut marea revelatie: limba de vita cu sos de smantana si masline. Am intrebat cu emotie cam cum e limba, daca e moale sau mai tare (pesimista putin, fiind suspicioasa ca nu-mi va spune chelnerita adevarul). Ei bine, carnea a fost foarte frageda, iar impreuna cu sosul de smantana a iesit un fel de mancare incantator. Si asta nu e tot: am ales, ca garnitura, legume pe gratar.
Abia am mancat toata portia, cu pauze si cu inghitituri mici de vin. M-am felicitat ca nu am cerut si supa (sunt totusi cu gandul la ea!), bine ca eram la cina, ca nu as fi putut sa mananc atat de mult. Bun, a urmat desertul. Pe masa a aparut un pahar inalt de Zabaione (tot mancam eu in Bucuresti inghetata de Zabaione de la “La Delicii”) si niste clatite cu inghetata si ciocolata (reteta descoperita de mine la Brasov).
Mi-a placut mult acest desert, desi am fost uimita sa constat ca al doilea Zabaione, pe care l-am cerut pentru sotul meu, era mai bun decat primul. Era perfect. Al meu mai avea bucatele mici de ou.
Per total, pot spune ca am fost multumita ca am reusit, pana la urma, sa fac o alegere buna in Bacau.
Am plecat apoi la o mica plimbare prin centru, am dat nas in nas cu primele decoratiuni de Sarbatori si m-am intors “acasa”. Apropo, si de pensiunea pe care am descoperit-o am fost multumita: este noua, oamenii sunt foarte atenti la cerintele clientilor, camerele sunt dragute si foarte curate si mai e si in centru. Si in sala de mese este placut, iar vara cred ca este si mai bine pentru ca da intr-o terasa frumos amenajata, plina cu verdeata. Pensiunea se numeste Studio si este pe strada Oituz (Mihail Kogalniceanu), aproape de rondul unde este statuia lui Stefan cel Mare – pensiunea e la nr 17, iar restaurantul la nr. 12, pe aceeasi strada.
