Cum e sa iei masa pe malul Dunarii, la Giurgiu

Duminica trecuta, am fost in excursie prin Giurgiu, am poposit la un restaurant de care auzisem in urma cu vreo 9-10 ani si m-am plimbat pe faleza, un pic dezorientata, putin intrigata si aproape cu gandul la… orasul natal, Constanta.

De cum intri in orasul-port la Dunare, te uimește verdele pe care nu te-astepti sa-l vezi tocmai aici. Si tihna, mult prea multa tihna. Daca esti stilul de om care vrea liniste si pace, aici ar fi un loc bun pentru tine. Daca-ti place insa agitatia urbana, n-ai sa rezisti prea mult pe-aici. O plimbare pe malul Dunarii si gata!

Prima oprire in Giurgiu a fost, evident, la locul de joaca. Dupa ce ne-am plictisit bine de stat pe-acolo, am plecat la masa. Prin 2005-2006, auzeam pe la serviciu cum colegi de-ai mei mergeau in weekend la Giurgiu ca sa manance peste la Perla. Mi-am amintit si-am zis sa-ncerc.

De cum intri in restaurant, te cuprinde teama ca ori e vreun eveniment si n-ai voie sa fii si tu pe-acolo sau ca nu o sa gasesti vreo masa libera. Cel putin, pe terasa. Ma rog, in cateva minute s-a eliberat o masa mult ravnita si ne-am asezat deasupra Dunarii. Stai fata in fata cu un vapor urias, vezi cum trec tot felul de slepuri trase-mpinse, iar un pic mai departe admiri malul bulgaresc, blocurile de la intrarea in Ruse si, iarasi, mult verde. E tihna, e bine, mai ales daca inchizi usile glisante si nu mai auzi zarva din restaurant.

Atentie! Terasa este neacoperita, asa ca, daca bate soarele, s-ar putea sa ai nevoie de palarie. In plus, te simti un pic speriat, caci intr-un colt al balustradei e un spatiu cam mare, suficient sa-ti iasa copilul si sa cada in gol…

La cata lume era, ma gandeam ca o sa asteptam acolo la infinit pana sa ne bage cineva in seama. Surpriza! A aparut nesperat de repede un chelner care m-a facut sa ma simt ca ma intorc un pic in timp. La fel si limonada. Nu stiu de ce, aveau un aer care mi-a adus aminte de copilarie, de vacantele la munte, de mancat la restaurant, de hoinarit prin locuri necunoscute.

Mancarea nu m-a impresionat in mod deosebit, probabil asteptarile mele erau uriase, daca tot auzisem povesti de pe-aici, dar nici nu m-a deranjat in vreun fel. Ma rog, bruschettele cu masline din meniu au fost de fapt cu rosii si ansoa (nu, si asta n-a fost chiar rau). Salata de cruditati a fost oarecum interesanta, la fel si zacusca de peste. Cele mai bune insa au fost icrele cu ceapa rosie. Puteam sa le comand doar pe ele.

Si ciorba de peste a fost buna, mai ales ca a fost servita alaturi de ardei iuti murati. Sotul meu a spus: ”Sunt buni ardeii astia. Sunt facuti intr-un fel anume. De fapt, sunt ca niste muraturi”. Si, din vorba in vorba, mi-am dat seama ca nu mai mancase asa ceva, iar eu eram foarte mirata, pentru ca bunica ii punea la borcan si aveam mereu in casa ardei iuti murati.

Desertul nu este facut de ei, mi-a zis chelnerul ca il aduc de la o cofetarie. Cheesecakul cu cirese a fost bun, dar am fost foarte incantata cand mi s-a zis: ”Tu il faci si mai bun!”. Ma rog, gusturi. Cat despre sufleul de ciocolata… m-am trezit in fata cu o farfurie mare pe care era o cupa de inghetata (probabil, de cafea), asezata langa un ramekin cu sufleul de ciocolata. Practic, inghetata era lipita de vasul cald si incepea sa se dezghete si sa se scurga pe farfurie. Parca nu era tocmai apetisant sa vad cum inghetata se prelinge pe vasul alaturat. Iar ciocolata era grea de tot. In general, iubesc deserturile, dar nu am reusit sa mananc decat cateva lingurite.

Spre sfarsit, am asteptat si iar am asteptat. Si, dupa vreo 20 de minute, a aparut si chelnerul, cel de acum 30 de ani :), si si-a cerut scuze, ca au fost probleme la o masa si ca totul a fost dat peste cap. Noroc ca nu ne grabeam, ca ar fi fost ocazia sa inscriem si masa noastra pe lista “cu probleme”.

Apoi am plecat in plimbare pe faleza. Ce se intampla acolo? Cred ca sunt toti giurgiuvenii insirati pe banci, spargand seminte si uitandu-se in gol la Dunare. Practic, te plimbi pe un pat de seminte, iarasi un pic speriat ca sunt locuri nesecurizate unde copilul se poate arunca ”linistit” in Dunare.

Plimbandu-ma pe faleza, mi-a atras atentia un vas de croaziera. Chiar, cine se plimba cu un asemenea vas? Care o fi ruta? Deja sunt curioasa si o sa ma interesez. Gandul mi-a zburat la faleza din Constanta, mult mai interesanta, mai frumoasa, mai sigura. Eu acolo am copilarit, dar nu cred că din pricina aceasta as fi eu subiectiva in vreo comparatie Giurgiu-Constanta.

Si cum ne plimbam noi asa, sotul meu zice: ”Data viitoare mergem la Ponton!”. Eu: ”Da, da, incercam si altceva!”. Si cum am trecut pe langa restaurantul Ponton, care e foarte atragator pentru ca stai pe-un vapor, la nivelul apei, m-am cam razgandit, ca plutea in aer o muzica data tare-tare, cu care nu prea rezonam.

Daca ma mai duc prin Giurgiu? Sigur! Dar de preferat intr-o zi din timpul saptamanii. Daca ma reintorc la Perla? Sigur! Acum stiu cam ce sa cer, plus ca mai am multe alte lucruri de experimentat.

Asadar, daca stati prin apropierea Bucurestiului, puteti sa faceti o miniexcursie la Giurgiu. In zona falezei si a restaurantelor erau oricum numai masini de Bucuresti. Sau, chiar la Ruse. Eu zic ca o sa va placa orasul, muuult mai mare decat Giurgiu. Mie mi-a placut. Si-am mancat sushi pe saturate.

 

Author: Elena Ceciu, Food Psychology Coach

Share This Post On
468 ad

Trimite un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

logo mananc-inteligent

Daca iti plac vestile bune si noutatile

Buna! Sunt Elena Ceciu, Coach in Psihologia Comportamentului Alimentar. 

Inscrie-te la Newsletter pentru a primi idei de retete si informatii de ultima ora din psihologie si nutritie.
Pentru inceput, vreau sa iti ofer gratuit un indrumar pentru schimbare, in format PDF. 

Unde sa iti trimit indrumarul?

 

Iti multumesc pentru inscriere!